Faptul că între om și literatura lui este, uneori, o diferență mare, l-a demonstrat din plin Mihai Vintilă, cu lectura de poezie de vineri. Aproape fiecare poem a fost învelit într-o poveste doar de autor știută, care i-a dat mult mai mult farmec. Colegii de cenaclu au remarcat această dihotomie dintre omul vesel, cu multă experiență de viață, cu umor, retras voluntar în Siliștea, Brăila și poezia fragilă, austeră și voit refractară la „prost-modernitate”. Ori poate că poezia îl completează și nu îl reprezintă musai pe autor, ori poate că spune mai mult despre suflet și mai puțin despre aparențe. Cert este că Mihai Vintilă ne-a făcut poftă să-l auzim din nou la cenaclu, de data asta cu proză. E un poet refractar, interesant, al refuzului de a se lăsa influențat de poezia contemporană. E o anumită ariditate. Capătă must când povestește. Trebuie subliniat curajul de a citi. În istorie s-ar putea să rămână mai mult prin implicarea în reviste. Jurnalistul nu a fost omorât de po...
Comentarii
Trimiteți un comentariu